INTERVIU PRIVIND CONTRIBUŢIA
(PSIHO)CRIMINALISTULUI ROMAN LA DEZVOLTAREA (PSIHO)CRIMINALISTICII
ROMANEŞTI
Alin LEŞ
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei,
Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca;
Institut des Hautes Etudes en
Criminologie, Paris
Rezumat:
Acest interviu vine să materializeze tema
simpozionului de faţă. Dacă in istoria criminalisticii romaneşti se
perindă numeroase personalităţi de vază, nici una de neglijat inceea ce
priveşte contribuţia la modernizarea şi perpetuarea datelor de factură
criminalistică (psihocriminalistică, criminologică etc.), in
contemporaneitate am ales să fructificăm, deloc„in treacăt”, informaţii
şi puncte de vedere relevante pentru orizontul criminalistic. Am simţit
imperioasă nevoia de a cerceta şi descoperi răspunsuri la intrebări dacă
nu actuale, măcar actualizate. De ce printr-un interviu? Pentru că
nevoia de perpetuă conştientizare a calităţii poate suporta orice formă
atata vreme cat conţinutul validează şi potenţează valoarea. Astfel,
ancorarea in prezent a (psiho)criminalistului roman Neculai
Zamfirescu, cu tot ceea ce il recomandă propriul curriculum vitae,
concretizează acest interviu.
Cuvinte cheie:
criminalistică, profesionalism,
psihocriminalistică, criminologie, crimă, criminal,
criminalist,competenţă, comunicare, pluridisciplinaritate
Summary:
This interview comes to materialize the
theme of the present symposium. If in thehistory of the Romanian
forensics numerous famous personalities are present, none of which
to be neglected in so far their
contribution to the modernization and perpetuation of the data of
forensic nature (psycho forensics, crime etc), in modern times it is no
wonder that we have chosen to take advantage from the information and
relevant points of view for the forensic horizon. We felt the urgent
need to research and find out answers to the up-to-date questions if not
current questions. Why did we choose to do this through an interview? It
is because the need to constant awareness of the quality can take any
form as long as the content renders true and empowers the value. Thus,
the anchoring in the present of the Romanian psycho criminologist
Nicolae Zamfirescu with everything which recommends him in his
curriculum vitae, materializes into the subject of this interview.
Key words:
Forensic science, professionalism, psycho
forensics, criminology, crime, criminal, criminologist, competence,
communication, multidisciplinary
1. Inainte de a intra in temele
propriu-zise ale interviului, de unde pasiunea Dvs. autentică pentru
criminalistică?
Cu siguranţă de la invidia admirativă pe
care am avut-o şi o mai am, relativ, la performanţele profesorilor mei
(ofiţerii Matei, Motorga,
Ciocarlie, Popescu, Cristache, Burlacu, Irimescu, Dima...).
Imi amintesc cu plăcere surprinderea pe care
o trăiam in faţa subtilităţii şi a siguranţei cu care zambeau inainte de
a materializa o operaţiune probantă. Mă intrebam cum au procedat, nu-i
intrebam, dar nu aveam pace pană cand nu găseam răspunsul. Deci am
invăţat mai intai să descopăr cum au descoperit profesorii mei, m-am
bucurat mai inainte de rezultatele lor şi asa le-am construit pe ale
mele. Nu am aşteptat niciodată să fiu răsplătit, mă premiam singur,
trăiam succesul in sufletul meu. Am invăţat repede faptul că succesul
este efemer şi că trebuie să lupţi pentru un alt şi un alt succes
profesional, zi de zi, minut de minut. Ofiţerul de poliţie criminală –
prihocriminalistul, omul care uită succesul de azi cu gandul la succesul
de maine.
2. In opinia Dvs., de la criminalistică
la psihocriminalistică este doar un pas, sau mai mulţi? Care este,
concret, diferenţa dintre cele două domenii de activitate?
Teoretic psihocriminalistica, precum
biocriminalistica, sunt discipline in cadrul ştiinţei criminalisticii.
Criminalistica este ştiinţa descoperirii. Criminalistul poate să se
autoproclame psihocriminalist dacă respectă cele patru reguli
carteziene: 1) Regula evidenţei raţionale (un lucru e adevărat numai
atunci cand e cunoscut prin evitarea prejudecăţilor şi a tot ce nu se
infăţişează clar şi distinct); 2) Regula analizei; 3) Regula sintezei;
4) Regula enumerării. Deci psihocriminalistul trebuie să dobandească
cunoştinţe in domeniul ştiinţelor aplicative şi de cultură profesională
(filosofia ştiinţei, criminologie, psihologie, bioetică, medicină
legală, logică, semantică...), alături de cele juridice şi
criminalistice. Psihocriminalistul este criminalistul devenit
cercetător. Conceptul de psihocriminalistică deschide un evantai al
posibilităţilor, al direcţiilor cercetărilor in domeniul descoperirii şi
prevenirii acţiunilor criminale; nu se pune problema, nu doresc un
monopol al exploatării conceptului! De pildă, eu tratez scena crimei,
profilul făptuitorului, redimensionarea anchetei relativ la erori,
necunoscute şi subiectivism; profesorul Ioan Buş tratează tehnicile de
negociere relative la terorism şi in cazul luării de ostatici;
profesorul Tudorel Butoi este in măsură să dea un verdict inainte să
interpreteze diagrama poligraf... Nu tehnica e cea care contează ci
implicarea specialistului. Cred că arta reconstrucţiei faciale ţine de
domeniul psihocriminalisticii atunci cand antropologul se implică
sufleteşte.
3. In Romania de astazi, putem afirma că
se intreprind activităţi "legale" in ceea ce inseamnă o implicaţie
profesionistă in psihocriminalistică? Cu alte cuvinte, avem
psihocriminalişti de profesie?
Dacă judecăm după performanţele in
domemniul descoperirii autorilor necunoscuţi, avem generaţii de
psihocriminalişti. Iată deci o profesie care trăieşte in spiritul celor
care se dăruiesc operaţiunilor din domeniul descoperirii acţiunilor
criminale, fie ele, cu sau fără, gulere albe.
4. Din punctul Dvs. de vedere, la nivel
naţional, actualmente, putem vorbi de posibilitatea infiinţării unui
program de masterat in "Psihocriminalistică"? Am avea persoane pregătite
profesional pentru a preda la un astfel de master? Dacă da, ne-aţi putea
oferi cateva nume pentru diferitele materii? Ce discipline aţi vedea
incluse in curricula lui?
Din punct de vedere didactic,
psihocriminalistica trebuie privită ca o singură disciplină cu un singur
profesor care să se dedice unei clase (ca la teatru: “clasa Florin
Piersic”, maestrul şi ucenicii). Pot enumera autentici profesori de
psihocriminalistică: conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu, conf. univ. dr.
Ioan Buş / Cluj Napoca; prof. univ. dr. Tiberiu Medeanu / Timişoara;
prof. univ. dr. Augustin Lazăr / Alba Iulia; prof.univ. dr. Tudorel
Butoi, prof. Vasile Lăpăduşi / Bucureşti; conf. univ. dr. C. Iacobiţă /
Iaşi. Problema este cea a asentimentului celor enumeraţi de a determina
ambiţia performanţei elevilor lor. De 10 ani, Facultatea de Drept a
Universităţii Babeş-Bolyai agreează in cadrul masterului de “Ştiinţe
penale şi criminalistică” cursul opţional de “Psihocriminalistică”.
Intenţionez să convoc in acest an toţi cursanţii celor 10 ani in cadrul
unui simpozion intitulat “Psihocriminalistica – de la prima prelegere la
tratat”. Putem invita fără a greşi cadre didactice şi studenţi ai
universităţilor Wroclaw şi Katowice din Polonia, Pecs din Ungaria, L'
Aquilla din Italia unde au fost audiate şi preluate prelegerile noastre
de psihocriminalistică graţie domnului prof. Sorin Alămoreanu. Revista
Romană de Psihocriminalistică a devenit material bibliografic şi in
aceste universităţi. Drumul de la ipoteză la teză – aşa cum a subliniat
domnul prof. Gheorghe Scripcaru –, nu a fost deloc confuz şi incă are
multă lumină de dat.
5. Prin intermediul studiilor in domeniul
Criminologiei efectuate anul trecut şi anul acesta la Paris, am
putut/pot constata că module precum "Analiză criminală şi
comportamentală",cat şi"Criminologie şi psihologie criminală"(sau
Psihocriminologie) sunt la mare căutare in randul studenţilor avizi de
fenomenul criminal in complexitatea sa. In acest sens, in practica
judiciară romanească, in ce valenţe simţiţi că se scaldă aerul
criminalisticii, respectiv cel al psihocriminalisticii vis-avis de cel
al psihocriminologiei? Există un punct de sprijin al primelor două,
individual, pentru cea din urmă, şi viceversa? Dacă există, care ar fi
acel "comun", acel "pilon" de susţinere reciprocă?
Există o bine cunoscută legatură, un bine
definit sistem al ştiinţelor, să incercăm să nu facem delimitări, să
smulgem fiecărei ştiinţe ceea ce este util momentului investigativ. Este
suficient să cunoaştem că o anumită ştiinţă poate oferi o anume soluţie,
şi atata tot. Iată precizarea prof. Ionel Tanoviceanu (1936), relativă
la domeniul ştiinţei criminale: “Domeniul ştiinţei criminale fiind
destul de vast, iar problemele sale implicand multiple specialităţi, e
greu ca cineva să posede cunoştinţe complete şi desăvarşite asupra
tuturor disciplinelor ce o alcătuiesc. De aceea, nimeni nu va pretinde
ca un penalist jurist sa fie in acelaşi timp şi un perfect antropolog,
un desăvarşit sociolog, etc; ceea ce, insă, i se va cere va fi de a
păstra continuu contactul cu toate disciplinele ce compun ştiinţa
criminală şi de a folosi rezultatele lor definitive dobandite”.
6. Aţi afirmat la un moment dat că
“psihocriminalistul este criminalistul devenit cercetător”. Putem
extrapola această afirmaţie şi in cazul psihocriminologului, cum că el
ar fi criminologul devenit cercetător, chiar dacă vorbim aici de
activităţi diferite ca zone de cercetare, dar auxiliare ca şi plajă de
acoperire şi intersectare in descifrarea actului infracţional?
Nu am cunoştinţe de psihocriminologie dar
pot notifica următorul joc de cuvinte: criminologia este teoria miilor
de teorii relative la criminalitate, psihocriminologia poate fi teoria
miilor de teorii relative la terapia criminalităţii. Din această
perspectivă intrezăresc bariera intre teoriile cunoaşterii şi prevenirii
(teorii criminologice şi psihocriminologice) şi teoriile descoperirii
criminalităţii, teorii ale criminalisticii şi psihocriminalisticii.
Extrapolarea este bine venită.
7. Din punctul Dvs. de vedere, la ora
actuală, in Europa, in ce zonă de cercetare şi de teren vedeţi
criminalistica romanească prin intermediul factorului “reuşite”? Suntem
compatibili criminalisticii europene? In momentul de faţă, indeplineşte
criminalistul roman criteriile profesionale practicării meseriei sale,
de exemplu, in ţări precum Franţa, Belgia, Elveţia?
Răspunsul trebuie căutat in felul următor:
formăm patru echipe de criminalişti (francezi, belgieni, elveţieni şi
romani), ii motivăm pecuniar in acelaşi fel, dăm fiecărei echipe un caz
de rezolvat şi o lupă, interzicem apelul la orice tip de aparatură – şi
o să primim răspunsul. De 36 de ani folosesc aceeaşi lupă, nu o dau pe
nici un program informatic sau microscop. Dacă discutăm de
psihocriminalistică, să discutăm de psihocriminalistică.
8. Ca şi criminalist, cercetător şi om de
teren, personalitate marcantă in dezvoltarea criminalisticii romaneşti,
consideraţi că aceasta deţine minusuri, acum in 2010? Dacă da, care ar
fi acestea?
Criminalistica nu are limite teritoriale,
unele posibilităţi de multe ori sunt necunoscute unor grupuri
profesionale, fie din neglijenţa acestora, fie din secretizarea unor
metode. Posibilităţile se intalnesc odată cu interesul comun al
grupurilor profesionale. Descoperirea acţiunilor criminale de cele mai
multe ori devine un interes comun, comunitar, internaţional. Dacă
discutăm de minusuri acestea se pot identifica in lipsa comunicării.
9. Aţi participat la numeroase simpozioane
şi conferinţe din spaţiul criminalistic, psihocriminalistic şi judiciar.
Care sunt caştigurile lor cele mai importante – in viziunea
criminalistului roman Neculae Zamfirescu – aduse bunului aport al
criminalisticii romaneşti din ultima perioadă? Dar pierderile?
Manifestările ştiinţifice constituie, in
esenţă, cheia desecretizării posibilităţilor ştiinţelor. Criminalistica
cunoaşte o amplă predilecţie către această posibilitate de informare
reciprocă. Toate structurile cu rezultate in domeniu ţin să comunice
rezultatele obţinute intrucat comunicarea a devenit condiţie privind
obţinerea punctajului academic. Atmosfera din cadrul manifestărilor
ştiinţifice face să nu se mai poată vorbi de criminalistica elveţiană,
romanească, italiană... Putem spune că de cele mai multe ori constatăm
aceleaşi metode, aceeaşi preocupare şi pasiune. Deci doar din punct de
vedere istoric mai putem vorbi de criminalistică naţională.Cunoaşterea
evantaiului de manifestări ştiinţifice, a conţinutului comunicărilor şi
a publicaţiilor este foarte puţin pusă in valoare determinand pierderi
de esenţă relative la pregătirea aspiranţilor.
10. Relataţi-ne, in cateva randuri, cel
mai “la inimă” succes al Dvs. adus atat criminalisticii, cat şi
psihocriminalisticii romaneşti.
“La inimă“: momentul primului succes – un
grup de infractori, o victimă care afirma că nici unul dintre cei
prezentaţi nu este autorul violului, refuzul meu de a crede afirmaţia,
am avut dreptate. “La inimă” – intreaga carieră alături de camarazii mei
/ 36 de ani / talhării, violuri, spargeri, omoruri cu autori necunoscuţi
– nici un dosar fără soluţie. “La inimă” – prima prelegere de
psihocriminalistică in amfiteatrul Universităţii Babeş-Bolyai şi
momentul finalizării tratatului de psihocriminalistică.
11. Cum vedeţi parcursul istoriei
criminalisticii romaneşti de la inceputurile ei şi pană astăzi?
Istoria criminalisticii romaneşti este
marcată de istoria şcolii europene de ştiinţe criminale adusă in
rafturile ştiinţei penale romaneşti de către Ionel Tanoviceanu; istoria
criminalisticii romaneşti a fost marcată de creaţia fraţilor Minovici –
şcoala romană de poliţie ştiinţifică; istoria criminalisticii romaneşti
aduce in prim plan organizarea poliţiei criminale pe principiile
criminalisticii prin strădania dr. Constantin Ţurai. Iată reperele
istorice ale criminalisticii romaneşti! In contextul acestora, “criminalistica
este ştiinţa care studiază fenomenologic viaţa criminalului şi crima aşa
cum se petrece īn realitatea faptelor cu scopul de a contribui la
descoperirea făptaşilor şi la definirea şi identificarea faptelor
criminale” ( C. Ţurai). Din
această perspectivă, criminalistica era incadrată criminologiei.
Criminalistica işi propune să răspundă la 7 intrebări fundamentale
dintre care cea mai importantă este ,,Cine este autorul ?’’, iar
criminologia la intrebarea ,,De ce ?”
(Die sieben goldenen ’’W’’ / 1.Was ? = ce ?
2.Wann ? = cand? / 3.Wo ? = unde? / 4.Wie? = cum? / 5. Womit ? = cu ce ?
/ 6. Warum? = de ce ?
/ 7 .
Wer? =cine? )
In această raţiune, criminalistica avea ca
menire descoperirea autorilor necunoscuţi prin identificarea modului
caracteristic in care au operat. Aceste operaţiuni erau adresate
ofiţerilor de poliţie criminală (criminaliştilor) şi erau facilitate de
operaţiunile de tehnică criminală realizate de specialiştii
laboratoarelor (specialişti de tehnică criminală) şi de operaţiunile de
tehnică poliţienească realizate de specialiştii cartotecilor de
identificare (cazier şi identificare judiciară), şi unii şi alţii
auxiliarii ofiţerilor de poliţie criminală (criminaliştilor). Odată cu a
doua etapă a istoriei criminalisticii romaneşti (după 1950)
etapa conceptului răsăritean
–, noţiunea de criminalist este
recunoscută numai oamenilor de laborator care dezvoltă o criminalistică
a laboratoarelor, străină de criminalistica ce studia fenomenologic
viaţa criminalului şi crima, o criminalistică ruptă de criminologie, o
criminalistică a constatării, nu a descoperirii. E greu să faci pe
cineva azi să recunoască, să inţeleagă acest fapt, după 60 ani de
criminalistică nonconformistă, dar aceasta este realitatea, o realitate
care nu este cunoscută in Romania nici de criminologi, nici de
criminalişti. De aceea este necesară psihocriminalistica.
12. De curand a avut loc la Bucureşti
Adunarea Generală a Asociaţiei Criminaliştilor din Romania. Ne puteţi
spune mai multe in legatură cu subiectele de interes profesional, in
special cele legate de tema “expertului criminalist”?
Nu am participat la această adunare.
Instituţia expertizei criminalistice este statuată atat in plan
legislativ cat şi in plan organizatoric. Sunt in curs demersuri privind
infiinţarea Institutului de Expertize Criminalistice şi Cercetări
Criminologice. Expertul oficial este angajatul unei instituţii, se află
in raporturi de subordonare in cadrul acestei instituţii, nu profită de
o cercetare liberă ci de una punctuală legată de anumite intrebări la
care este ţinut să răspundă. Preocuparea mea este cea in organizarea
corpului privat al cercetătorilor ştiinţifici in domeniul strategiilor
judiciare, psihocriminalistica avand in obiectul său de activitate
elaborarea de strategii şi aplicarea acestora in cauzele supuse
cercetării, deci punem in discuţie o cercetare liberă ce poate fi
solicitată atat de organele judiciare cat şi de părţile in proces.
13. La un moment dat, l-aţi rugat pe
regretatul Prof. Univ. Dr. Vasile Bercheşan să vă recenzeze lucrarea
“Strategia probei favorabile”, aflată incă in stadiu de corectură
ştiinţifică, dacă nu greşesc. Domnia sa puncta, printre altele:
“Trinomul Zamfirescu: erori, necunoscute, subiectivism”. Există vreo
legatură intre acest trinom şi titlul lucrării amintite mai sus? Dacă
da, vorbim in criminalistica romanească de concepte noi, “moderne”,
validate de marele corpus şi de practica ştiinţifică judiciară?
Trinomul “erori, necunoscute,
subiectivism” priveşte strategia redimensionării anchetei judiciare,
strategie a eliminării erorilor, stabilirii elementelor situaţiilor de
fapt nelămurite din punct de vedere ştiinţific, cat şi a sesizării
subiectivismului. Dacă imi este permis a-l parafraza pe Emil Cioran, pot
notifica: “Scoate atata energie din intunericul tău (cel al anchetei, in
cazul de faţă), incat să nu mai rămană decat lumina”.
14. Cazul Elodia: pentru unele
televiziuni – derizoriu şi comicărie, pentru poliţie şi criminalistica
romană – incă o enigmă. Cu ce ochi percepeţi/aţi perceput această
afacere judiciară şi care este părerea Dvs. de criminalist, respectiv
psihocriminalist? Avem de-a face, sau nu, cu o crimă? Putem vorbi de o
eroare judiciară? Ce anume ne-a scăpat?
Cazul mi-a inspirat o nouă teorie, şi
anume: “Teoria acţiunii infracţionale cu latură obiectivă prezumată”. Am
in vedere obligativitatea ipotezelor contrarii: ipoteza care se verifică
o infirmă pe cealaltă. Din păcate, anchetatorii nu au emis ipoteze ci un
rechizitoriu, total greşit. Am realizat un material cu valoare didactica
pe baza unor acte de procedură publicate pe internet de ziarul
“Gardianul”. Materialul este structurat după cum urmează: Motivarea
conceptului teoretic / Consideraţii formale relativ la poziţia
invinuitului / Studiu privind cronologia abordării anchetei / Ipoteze şi
logica acestora / Filmul ipotezei acuzării şi logica concluziei.
Materialul este destinat in principal dezbaterii masterale dar şi
interesului manifest al anchetatorilor şi apărării. Se poate discuta
ştiinţific pe această temă, in amfiteatru, nu in studiouri mass-media.
15. In ce masură impiedică/ajută actul
justiţional contemporan ratificarea activităţii
psihocriminalistice? Altfel spus, pe o scară de la 1 la 10, propunerea
muncii in echipă (adică accentul pe pluridisciplinaritate), se situează
la cat? Se realizează doar pe foaie acest indemn, dincolo de
colegialitate, sau la faţa locului se implică intreaga echipă? In
Franţa, de exemplu, se adună īn jurul infracţiunii/crimei
criminalistul, (psiho)criminologul, psihiatrul, medicul legist,
antropologul, filosoful in drept, psihologul etc., dorindu-se
accentuarea abilităţilor personale ale fiecăruia. In Romania putem spune
că a dispărut (sau este pe cale de dispariţie) patosul reflexiv?
Operaţiunile de psihocriminalistică
trebuiesc puse in acord la finalul unei cercetări colective (exemplu:
cercetare la faţa locului, examinarea unor obiecte din mai multe
perspective ştiinţifice...), pe baza unei proceduri tip brainstorming
(furtuna creierelor). Explicaţiile specialiştilor trebuiesc inţelese in
sensul lor ştiinţific de ofiţeri investigatori, nimic nu se lasă
nelămurit. Nu se face psihocriminalistică cu economie de timp;
obiectivizarea concluziilor este o operaţiune de psihocriminalistică.
16. Am avut pană de curand un Institut
Naţional de Criminologie. Şi-a avut, sau nu, rostul pe perioada
funcţionarii sale? Care a fost reala lui etiologie (sau multiplele) ce
la( u) impins in desfiinţarea sa? Oare (şi) faptul că n-am avut
criminologi de profesie, adică de teren? Pentru că, dacă ne uităm atenţi
pe site-ul incă existent
(http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/About/Us/),
studiile şi proiectele de cercetare enunţate
şi realizate sunt de real folos in prevenirea fenomenului infracţional
şi criminal. Nu mai există resurse pentru a ne preveni noi intre noi, ca
societate? Prin această măsură de desfiinţare a Institutului, nu ne
desfiinţăm noi, oare, in timp, ca nonraspuns la prevenţie?
In urmă cu trei ani am participat la o
dezbatere privind reorganizarea curriculei unei facultăţi de Drept. Se
punea problema renunţării la disciplina “Criminologie”. Surprins, am
amintit distinşilor colegi faptul că ştiinţele penale nu pot fi lipsite
de teoriile apărării sociale, literă introductivă nu numai in ştiinţa
criminologiei, ci insăşi in ştiinţele penale. Lucrez astăzi la o
compilaţie necesară formării viitorilor cercetători in strategii
judiciare, compilaţie intitulată “Filosofia crimei şi a descoperirii”;
sunt convins de utilitatea ştiinţelor aplicative şi de cultură
profesională. De ceea ce nu pot fi lipsiţi aspiranţii sunt milioanele de
pagini scrise care le pot facilita pregătirea. Cine doreşte, invaţă şi
in picioare. Problema se pune relativ la intrebările: “Pentru ce
invăţăm?”, “Unde găsim un loc de muncă?”, “Ce se intamplă cu aspiraţiile
tinerei generaţii?”. Sunt intrebări la care nu mă grăbesc să răspund.
17.
In cazul in care in Romania, actualmente, la reţinerea infractorului şi
trimiterea lui in inchisoare prin sentinţă judecătorească, nu există
practica realizării dinainte (nici după) a unui “profil psihologic”
autentic (nu superficial, in sensul steril al termenului) al acestuia,
prin teste psihologice (cu o durată de 2-3 luni, a se vedea Franţa,
tocmai pentru a indica un diagnostic psihologic şi/sau psihiatric
complet), pe termen lung putand vorbi la noi de lipsa acută a unor
statistici longitudinale!, prin prisma acestor informaţii, nu se
simte (psiho)criminalistul descumpănit in munca sa? Nu cumva tot ceea ce
intreprinde acesta se năruie prin inabilităţile sistemului decizional,
parţial crăpat in compartimentele serioase de relaţionare şi buna
funcţionare (de care vorbeam mai sus), devreme ce făptaşul este prins şi
adus in faţa instanţei, iar pe de altă parte el scapă de un
psihodiagnostic coerent datorită fisurii vederii de ansamblu asupra
infracţionalităţii? Lipsa de interes?! Utopie că realizăm şi facem?!
Lipsa specialiştilor in anumite sectoare ce ţin de parafarea
ştampilei?! Fuga de responsabilitatea de tip 100%?! “Ajută” starea
economică a societăţii la această stare de facto?
Intrebarea ţine de domeniul ştiinţelor
penitenciare, cale lungă pentru o bună organizare penitenciară unde să
fie implementate programele necesare.
18. “Profiller” şi “psihocriminalist”
exprimă două realităţi diferite, sau sunt doi termeni sinonimici? Dar
“profiller”, respectiv ”psiholog criminalist”?
Profiling – „profilul infractorului” ca
nouă tehnică investigativă a diferitelor crime mai este cunoscut şi sub
numele de „Profiling Criminal”, „Psihologie Investigativă”, „Evaluarea
sau Analiza Scenei crimei”, „Profilul Criminologic”, „Profiling
Comportamental” sau „Psihocriminalistică” in Romania. Aceste denumiri au
fost adoptate de pionerii acestei noi tehnici in descoperirea autorului
unei crime. Fiecare agenţie de investigaţii – departamente de poliţie,
FBI şi alte agenţii ale justiţiei penale – academicienii, folosesc una
din denumirile de mai sus, dar cu toţii se referă la aceeaşi ştiinţă –
ştiinţa de a indentifica făptaşul unei crime bazandu-se pe analiza
naturii crimei şi modul in care aceasta a fost comisă. Pentru a asigura
un suport ştiinţific operaţiunii de identificare a făptaşului unei crime
bazandu- ne pe analiza naturii crimei şi modul in care aceasta a fost
comisă, eu am adăugat obiectului psihocriminalisticii o garanţie
necesară, respectiv redimensionarea anchetei, (relativ la erori,
necunoscute şi subiectivism).
19. Că ne apropiem de finalul
interviului, aveţi sfaturi sau recomandări pentru cei care vor să urmeze
pe această cale, a criminalisticii, respectiv a psihocriminalisticii?
Care ar trebui să fie motivaţia/motivaţiile pentru acest tăram de
explorare? Cat contează viaţa spirituală (sufletească) a practicantului
acestei meserii in lupta cu efectele īntunericului lăuntric al
infractorului in materializarea expresiei echilibrului probator cat şi a
unei probaţiuni echilibrante?
Psihocriminalistica este o invitaţie la
excelenţă! Reuşeşte cine poate arăta ceea ce ştie.
Cine intră in joc renunţă
la viaţa personală; in această meserie iubeşti şi eşti iubit, inşeli şi
eşti inşelat. O investigaţie devine o partidă in care remiza este
posibilă, dar se pune problema unui caştigător: care va fi acesta?
Investigatorul sau suspectul? Cine nu va greşi, va caştiga.
