ESEURI DE PSIHANALIZĂ APLICATĂ (2)

Ca şi persoane fizice, martorii pot fi impărţiţi în două categorii: martori de bună credinţă şi martori de rea credinţă. Cei de rea credinţă sunt aceia care sunt hotărâţi să depună mărturii false, fie din interese materiale fiind mituiţi, fie din interese spirituale – fiind prieteni sau duşmani cu parţile.

Orice mărturie are dublu aspect: subiectiv şi obiectiv. Întotdeauna există o anumită direcţie a cercetării fenomenelor psihologice ce însoţesc formarea mărturiei judiciare, avându-se în vedere anumite atribute cu privire la mărturie şi la martori, deoarece chiar şi mărturia de bună credinţă poate fi pândită de falsitate şi de un anumit relativism din cauza unor defecţiuni senzoriale.

Procesele psihice implicate în dobândirea informaţiei de către martor sunt, în primul rând senzaţiile şi percepţiile, apoi reprezentările şi memoria.

În cazul analizat procesele de senzaţie şi percepţie ale martorei sunt cele bazate pe analizatorii vizuali şi auditivi. Cum este şi firesc martora apreciază că mărturia vizuală este mai importantă decât cea auditivă.

Ceea ce a văzut este relevant şi lipsit de subiectivism, chiar dacă calitatea acestor informaţii a fost influenţată de condiţii obiective, respectiv, distanţa de locul evenimentului şi condiţiile de luminozitate.[1]
Privind din perspectiva teoriei psihanalitice a personalității putem evidenția modul în care martora a reușit să stabilească un echilibru între diversele aspecte ale personalității sale, respectiv, maniera de prelucrare a informației colectate care permite să răspundă pozitiv la întrebările formulate.

Întrebare avocat: Dacă nu ați fost amenințată, de ce vă este teamă să spuneți ce ați auzit?

Răspuns: Se știe care este motivul pentru care nu vreau să fac declarații cu privire la aceste aspect, pe care oricum le consider irelevante și subiective.

Întrebare avocat: Ați auzit numele persoanei care l-a omorat pe Durac Petrica?

Răspuns: Da, am auzit, dar pot să spun că nu este persoana din boxă, respectiv, Curte Valter.[2]

Prin adresarea de către avocat a întrebării “Dacă nu ați fost amenințată, de ce vă este teamă să spuneți ce ați auzit?“ martora este împinsă pe un teren de încercare a valențelor psihice. Conștientă de situația în care se află, martora reușește să ofere un răspuns pe cât de consistent din punct de vedere al semnificației, pe atât de justificat și echilibrat din punct de vedere psihic.

Astfel, răspunsul: “Se știe care este motivul pentru care nu vreau să fac declarații cu privire la aceste aspecte, pe care oricum le consider irelevante și subiective.” denotă: 1) refuzul martorei de a intra în jocul avocatului (aceasta precizând că: “Se știe care este motivul”); 2) conștientizarea faptului că propriile declarații relative la aspecte enunțate pentru a fi auzite ar fi inutile (“…oricum le consider irelevante și subiective.”)

Această manieră de prelucrare a informației colectate precum și răspunsurile oferite indică faptul că, desi personalitatea martorei este supusă unei cenzuri, aceasta reușește să înlăture interdicțiile, însușindu-și responsabilități și obligații de ordin moral oferind un raspuns derivat din coroborarea faptelor auzite si cele percepute prin propriile simturi vizuale si auditive (din perspectiva sa un raspuns relevant si lipsit de subiectivism), care servește la crearea opoziției fata de situatia in care se afla persoana din boxă “Da, am auzit, dar pot să spun că nu este persoana din boxă, respectiv, Curte Valter.“.

CONCLUZIE – Mărturia nu poate fi pândită de falsitate, în consecință este de bună credință.

Martora raspunde prudent, însă aduce la cunoștință, fără echivoc, faptul că, persoana din boxă (Curte Valter) NU este persoana care trebuie să suporte consecinţele infracţiunii de omor.

Credibilitatea afirmaţiei este consolidată de fapte şi împrejurări ce indică poziţionarea mărturiei din puct de vedere al percepţiei vizuale şi auditive, respectiv:

– terenul pe care este construit magazinul este situat la o distanta de cca. 50 m faţă de locul evenimentului şi este împrejmuit cu un gard din plasă care permite o bună vizibilitate către porţile locuinţei victimei. (în zona corespunzatoare porţilor se aflau grupate mai multe persoane curioase care ecranau vizibilitatea în curtea locuinţei, locul producerii evenimentului.)

– grupul de persoane atacatoare, însoţit de grupul curioşilor, a trecut prin faţa magazinului atât la venire cât şi la plecare. Persoanele din grupul curioşilor au comentat faptele la care au asistat chiar în faţa magazinului, împreună cu martora.

[1] Declaratia din 28.10. 2015 – Mențin declaratia data la urmărirea penală. Arăt că sunt vecină cu Durac Petrica. Intre casele noastre se află o alee și un teren viran. Casa mea se află la o distantă de 50m de stradă.

In seara zile de 04.01.2015 în timp ce mă aflam la magazin împreună cu Gore Dorina Giorgiana, am văzut foarte multe persoane, cred ca aproximativ 20…, o parte din acestea în fata curții locuinței familiei Durac, iar restul… Eu am auzit pe soția lui Durac strigand “nu mai dați ca îl omorâți “ soțul meu a sunat la 112. Nu pot preciza cine sunt persoanele care au intrat peste familia Durac întrucât nu ii cunosc. Arat că în fata magazinului funcționa iluminarea stradală, dar familia Durac stă pe o alee, iar acolo nu există iluminat public. Arat că la familia Durac era lumină in curte. Magazinul meu se află la aproximativ 30–50m de curtea locuintei familiei Durac. Pe inculpat nu l-am văzut niciodată în viata mea. Este prima dată cand il vad.

Arat că mie îmi este teamă să spun ceea am auzit imediat după incident întrucât aceștia pot să vină oricând peste mine, respective mă refer la persoanele care au intrat în locuința familiei Durac, astfel încât vreau sa declar doar ceea ce am văzut. Nu am fost amenințată pană în prezent de nimeni și nici nu mi s-a solicitat să dau declarații într-un sens sau altul.

[2] Pronume pers. I/ Prezent /Conjunctiv prezent : (eu) /pot /(să) spun
PUTEÁ pot, vb. II. Tranz. (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea puterea morală de a spune; A avea dreptul de a spune; A fi indicat, potrivit, a fi bine să…, a fi cazul să…; a se cuveni, a se cădea să spună; A nu se teme să spună.